Blog

Cele mai mari experiențe ale noastre în rugăciune sunt cele mai apropiate de cer. Pământul se estompează și cerul se deschide. Suntem primiți în sala tronului Împăratului (vezi Romani 5:1-2 pentru a înțelege acest lucru), iar totul se schimbă.

Neputința noastră de a experimenta și înțelege acest lucru este motivul pentru care rugăciunea este atât de lipsită de sens pentru mulți. Vedem rugăciunea ca pe o datorie formală, un ritual pentru a liniști un Dumnezeu pe care abia Îl cunoaștem, un mijloc de a obține lucruri, o modalitate de a ne face viața puțin mai bună.

Nu realizăm că, pentru copilul lui Dumnezeu născut din nou, adevăratul cetățean al cerului, accesul în cer nu doar că este permis, ci încurajat. Iar calea spre acest loc este rugăciunea centrată pe Cuvânt și condusă de Duhul.

Scopul acestui privilegiu glorios nu este doar să stăm în casa noastră și să experimentăm prezența glorioasă a lui Dumnezeu, să ne ridicăm perspectiva și să ne lărgim înțelegerea, ci și să dobândim perspectiva cerului astfel încât să putem chema cerul să coboare. De aceea Isus ne cheamă să ne rugăm: „Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ” (Matei 6:11). Putem vedea activitatea cerului, iar Duhul ne dă rugăciuni inițiate de Dumnezeu. Lui Dumnezeu Îi place să răspundă rugăciunilor pe care El le inițiază, pentru a‑Și instrui copiii și a‑Și avansa Împărăția. De aceea Dumnezeu spune că „mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5:16).

RUGĂTORUL DESĂVÂRȘIT

Isus, în timpul șederii Sale temporare pe pământ în trup omenesc, a ilustrat acest fel de rugăciune. Luca 9 este plin de rugăciunile Sale, atât publice, cât și private. În timp ce Se ruga pe un munte, având cu El trei ucenici, observă cum linia dintre pământ și cer s-a estompat.

„Pe când Se ruga, I S-a schimbat înfățișarea feței, și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. Și iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbați: Moise și Ilie, care se arătaseră în slavă și vorbeau despre plecarea Lui, pe care avea s-o împlinească în Ierusalim.” (Luca 9:29-31)

Ce era aceasta? Era rugăciune. Era rugăciune perfectă, pură, făcută de Omul desăvârșit care trăia într-o rugăciune neîncetată. Era, de asemenea, pregătirea unică venită din cer pentru Isus, pentru ceea ce urma să îndure — un fel de echipare care are loc doar în prezența lui Dumnezeu dobândită prin rugăciune.

Se pare că, în timp ce Se ruga, granițele fizice distincte s-au estompat și cerul s-a așezat în jurul lui Mesia care Se ruga. Conversația Lui cu doi dintre cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu a fost dezvăluită ochilor omenești — o conversație care era la fel de naturală și normală pentru Isus, Omul, precum respirația. Tatăl știa că Fiul Său avea nevoie de încurajarea marelui Legiuitor și a marelui Profet.

Apoi, slava lui Dumnezeu din cer L-a înconjurat pe Isus (poate asemănătoare cu ceea ce a văzut Solomon la dedicarea Templului), i-a cuprins și pe ucenici, iar ei L-au auzit pe Dumnezeu Tatăl vorbind audibil despre Fiul Său. Dumnezeu a dorit ca unii dintre liderii Săi aleși să audă (încă o dată) de pe tronul cerului cât de iubit este Isus și cât de vrednic este de toată atenția lor.

Ce experimentau ei? Rugăciune. Una dintre cele mai înalte expresii ale prezenței lui Dumnezeu în rugăciune. Pavel este singurul alt om despre care este consemnat că a fost ridicat în ceruri și a văzut lucruri în asemenea slavă (2 Corinteni 12:1-10). Auzi multe relatări despre mari sfinți care, pe patul morții, par să vadă dincolo de văl, în cer. Pământul se estompează, cerul se deschide. Linia dintre pământ și cer este inexistentă pentru Dumnezeu, desigur, și subțire pentru cei care au devenit exersați în adevărata rugăciune.

DE CE?

De ce ne descoperă Dumnezeu aceste relatări ale celor mai pure rugăciuni? Poate pentru a ne ridica viziunile noastre mici și slabe despre mijlocire, ajutându-ne să vedem că rugăciunea este mai mult. Că rugăciunea șterge legăturile fizice care ne țin jos și ne creează așteptări scăzute. Pentru a ne ajuta să tânjim după experiențe mai profunde de intimitate și părtășie cu Cel după care tânjește inima noastră. Pentru a ne ajuta să realizăm că putem intra prin credință în sala tronului cerului, să închidem ușa și să „ne rugăm Tatălui nostru care este în ceruri” și să-I sfințim Numele. Pentru a umple sufletul nostru cu viziunea glorioasă a ceea ce este, a ceea ce poate fi și a ceea ce într-o zi va fi al nostru în realitate glorioasă. Și este, chiar acum, pentru a ne înarma cu mijlociri specifice, inițiate de Duhul, care schimbă lumea și distrug lucrările diavolului, pentru sufletele oamenilor și pentru Împărăția lui Dumnezeu, căci lupta noastră nu este împotriva cărnii și sângelui.

Acesta este privilegiul nostru și, putem spune cu inimi smerite și ochi înlăcrimați, dreptul nostru de naștere ca familie răscumpărată prin sângele Lui. De ce ne-am mulțumi cu mai puțin?

Copyright © 2026 Lifeword.org. All rights reserved. No part of this article may be reproduced or reprinted without permission in writing from Lifeword.org