Blog
Nu a durat mult. Isus știa că avea doar 36 de luni pentru a pregăti un grup de bărbați/ucenici care aveau să fie folosiți pentru a schimba lumea. Un nucleu interior de trei (Petru, Iacov și Ioan), apoi alți nouă, formau cei doisprezece ucenici. Observă cu atenție ce a făcut.
1. ALEGERE DELIBERATĂ ȘI ÎN RUGĂCIUNE
„În urmă, Isus S-a suit pe munte, a chemat la El pe cine a vrut şi ei au venit la El..” (Marcu 3:13)
Aceștia nu au fost oameni aleși la întâmplare, ci alegeri făcute după o noapte întreagă de comuniune cu Tatăl. Erau oameni aleși de Dumnezeu, chiar și Iuda, care avea să împlinească un scop divin. Preferințele personale ale lui Isus au contat — erau oameni „pe care El Însuși îi voia”.
2. TIMP ÎN PREZENȚA LUI
„A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să propovăduiască.” (Marcu 3:14)
Planul Său nu era doar un studiu teoretic (deși au avut parte și de învățături formale), nici doar experiențe (deși au avut multe). Cheia ucenicizării era PREZENȚA. Ei trebuiau să fie cu Fiul lui Dumnezeu, să observe cum trăiește, cum se roagă, cum slujește, cum iubește, cum suferă, moare și învie.
Planul Său de formare era imersiv. Doar în prezența Lui puteau primi pregătirea și puterea necesare.
Și noi trebuie să petrecem timp trăind alături de cei pe care îi formăm și, mai ales, să-i conducem în prezența lui Dumnezeu, învățându-i să rămână acolo.
3. FORMARE INTENȚIONATA PENTRU LUCRARE
„… şi să-i trimită să propovăduiască. Le-a dat şi putere să vindece bolile şi să scoată dracii.” (Marcu 3:14-15)
Isus nu căuta doar câțiva prieteni. El îi pregătea pentru a FI TRIMIȘI. Misiunea lor era dublă: să PROCLAME mesajul pocăinței și să FACĂ LUCRĂRI care aduceau eliberare și vindecare.
Vedem acest lucru și în Marcu 6:7. Totul era orientat spre rezultatul final: Marea Trimitere (Matei 28:19-20) și Faptele 1:8.
4. ÎNVĂȚĂ SLUJIREA ÎN ECHIPĂ
Isus nu i-a trimis niciodată singuri. Slujirea se face cel mai bine împreună.
„I-a trimis doi câte doi.” (Marcu 6:7)
5. ÎI ÎMPUTERNICEȘTE CU AUTORITATE DIVINĂ
Ucenicii știau că Isus avea autoritate asupra dușmanului. Acum, El le-o delega și îi învăța cum să o folosească.
„dându-le putere asupra duhurilor necurate..” (Marcu 6:7)
Noi nu putem da această autoritate, dar îi putem învăța pe cei pe care îi ucenicizăm că o au în Hristos și cum să o exercite.
6. DEZVOLTA IN EI UN MOD DE A TRAI PRIN CREDINȚA, FOLOSIND TESTELE CREDINȚEI
„Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu; să se încalţe cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.…” (Marcu 6:8-9)
Dumnezeu lucrează cu oamenii printr-un singur sistem: credința. Isus i-a pus în situații în care trebuiau să depindă de Dumnezeu, nu de ei înșiși.
Și noi trebuie să legăm fiecare experiență de viață de credință, învățându-i să trăiască și să slujească prin credință.
7. I-A TRIMIS SINGURI IN MISIUNE, CONCENTRAȚI PE LUCRAREA INCREDINȚATA
„Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa.Scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau..” (Marcu 6:12-13)
Probabil că le-a fost teamă, dar Isus i-a trimis direct în lucrare, cu instrucțiuni, autoritate și putere.
8. ANALIZEAZĂ ȘI EVALUEAZĂ TOTUL
„Cei șaptezeci s-au întors plini de bucurie…” (Luca 10:17-19)
Isus a discutat cu ei despre ce s-a întâmplat, ce înseamnă și cum să folosească aceste experiențe în viitor.
9. ÎI MENȚINE FOCUSAȚI PE LUCRURILE ESENȚIALE
Isus i-a instruit în două lucruri: • proclamarea Evangheliei • exercitarea autorității spirituale pentru eliberare și vindecare
Apoi i-a trimis să facă exact aceste două lucruri — nimic mai mult, nimic mai puțin.
10. ÎI AJUTĂ SĂ RĂMÂNĂ SMERIȚI
„Nu vă bucurați că duhurile vă sunt supuse, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” (Luca 10:20)
Isus le amintea că slujirea este un privilegiu, nu un merit personal. Bucuria lor supremă trebuia să fie mântuirea.
11. ÎI ÎNVAȚĂ SĂ FIE ECHILIBRAȚI ȘI ODIHNIȚI
„Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” (Marcu 6:31-32)
Isus i-a învățat să muncească din greu, dar și să se odihnească bine. Ambele sunt esențiale pentru o slujire de durată.
12. SE ROAGĂ FIERBINTE CU BUCURIE ȘI MULȚUMIRE PENTRU CEI PE CARE ÎI CONDUCE
(Luca 10:21-22)
Isus s-a rugat înainte de a-i alege, s-a rugat în timpul formării lor și s-a rugat după ce i-a trimis. Ucenicizarea Lui era saturată de rugăciune.
Dacă vrem să formăm ucenici ca Isus, trebuie să ne rugăm.
Cu rugăciune, Dumnezeu lucrează în ei. Fără rugăciune, îi formăm singuri.
Copyright © 2026 Lifeword.org. All rights reserved. No part of this article may be reproduced or reprinted without permission in writing from Lifeword.org

POST A COMMENT