Blog

Înainte să pleci într-o călătorie, care este lucrul pe care, de obicei îl faci? Când suntem mai mici, este ceea ce fac părinții pentru noi. Dar pe măsură ce crești, începi să  faci singur. Oricum ar fi, este ceva ce trebuie făcut înainte să mergi oriunde.

Trebuie să îți faci bagajele!

Dacă nu îți faci bagajele pentru o călătorie, vei ajunge să porți aceleași haine tot timpul. Pentru unii dintre tinerii din grupul de tineret, asta probabil nu e departe de adevăr. Am văzut ce își pun în bagaje când mergem în tabere sau la conferințe. Doar glumesc… în parte.

Unii oameni sunt supra‑pregătiți. Își iau șapte perechi de lenjerie pentru o excursie de trei zile sau își pun o geacă „în caz că se face frig” — chiar dacă excursia e în mijlocul lui august. Eu tind să fiu un supra‑împachetator, dar nu într‑un mod extrem. Poate iau un schimb de haine în plus față de numărul de zile în care voi fi plecat. De obicei, împachetez destul de precis. Îmi planific exact ce am nevoie și, deși mă gândesc puțin înainte, nu mă îngrijorez prea mult de posibilități pe care nu le pot controla.

În septembrie anul trecut, soția mea, fiicele noastre și cu mine am mers într‑o excursie de familie cu părinții și frații mei. Era prima dată când făceam o călătorie mare de când s‑au născut fetele, și cu siguranță prima dată de când aveam două. După cum îți poți imagina, am umplut mașina până la refuz. Jucăriile fetelor, o mulțime de haine, cărți, pătuțuri pliabile, scutece, mâncare — tot ce putea intra în mașină, a intrat.

Pentru că era septembrie, iar noi locuiam (și mergeam în vacanță) în Arkansas, vremea era încă destul de caldă, deși avuseserăm câteva zile mai moderate. Am decis să nu iau o geacă, dar am împachetat blugi în loc de pantaloni scurți, pentru că mi s‑a părut suficient de răcoare încât să nu am nevoie de ei.

S‑a dovedit că, în mare parte, am avut dreptate. Totuși, a fost o zi în care am mers la mini‑golf și am regretat că nu am luat măcar o pereche de pantaloni scurți. Dimineața era cald, iar până am ajuns la finalul traseului de mini‑golf, transpiram și îmi doream să pot schimba blugii cu pantaloni scurți. În acea excursie, nu eram pregătit pentru orice situație.

În Luca 9:1–9, Isus îi pregătea pe ucenici pentru un alt fel de călătorie. Îi trimitea într‑o misiune, dar, înainte de asta, le‑a dat instrucțiuni neobișnuite.

„Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi dracii şi să vindece bolile. Apoi, i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi. „Să nu luaţi nimic cu voi pe drum”, le-a zis El; „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine.” (Luca 9:1–3)

Isus i‑a trimis pe ucenici într‑o misiune. Înainte de asta, i‑a echipat cu instrumente speciale: capacitatea de a vindeca boli și autoritatea de a scoate demoni. Cu alte cuvinte, le‑a dat autoritatea Lui. Ei plecau în numele Lui, iar tot ce făceau era ca și cum El însuși ar fi făcut.

Odată, la un restaurant unde lucram în facultate, am rămas fără ketchup. Managerul mi‑a dat cardul de credit al firmei și mi‑a spus să merg la magazin să cumpăr ketchup și pahare mici din plastic. M‑a trimis într‑o misiune și mi‑a dat autoritatea de a folosi fondurile companiei pentru a obține ce aveam nevoie. Nu cheltuiam banii mei. La fel, ucenicii nu vindecau și nu scoteau demoni prin propria lor putere. O făceau sub autoritatea lui Isus, folosind puterea pe care El le‑o dăduse.

Înainte să îi trimită, Isus le‑a dat instrucțiuni specifice: să nu ia bani, mâncare, haine în plus, o traistă sau un toiag (sau cel puțin nu un toiag în plus, după cum clarifică Marcu 6:8). Nu trebuiau să își facă rezervări la hanuri, ci să stea în casele celor care îi primeau. Să mănânce ce li se oferea. Cu alte cuvinte, trebuiau să se încreadă în Dumnezeu că îi va conduce la oameni care le vor oferi ce aveau nevoie. Ei primiseră mântuirea și puterea miraculoasă în dar, și trebuiau să ofere și ei în dar.

Îți poți imagina să faci asta? Ar necesita o credință incredibilă. Majoritatea misionarilor de astăzi își asigură sprijin financiar și își planifică atent cazarea, transportul și alte necesități. Nu este greșit — porunca lui Isus de aici era specifică pentru ucenicii din acel moment. În plus, ucenicii nu rămâneau pe termen lung în locurile pe care le vizitau, așa cum fac mulți misionari.

Isus voia ca ei să învețe dependența totală de Dumnezeu, mai ales că încă nu existau biserici care să îi susțină. A lua provizii în plus i‑ar fi împovărat inutil și i‑ar fi putut ispiti să renunțe la misiune când resursele se terminauI.Isus dorea o ascultare care să nu depindă de siguranța materială.. În același timp, acest lucru le permitea noilor credincioși să învețe devreme cum să îi sprijine pe cei care slujeau Evanghelia.

Dacă un oraș îi respingea, ucenicii trebuiau să plece și să își scuture praful de pe picioare. Acest gest simboliza recunoașterea faptului că oamenii respinseseră Evanghelia și alegeau separarea de mesajul ei.

Ucenicii au ascultat. Au predicat și au vindecat pretutindeni. Mișcarea a devenit atât de răspândită încât vestea a ajuns la regele Irod, care era nedumerit. Știa că Isus nu era Ioan Botezătorul — pentru că îl decapitase — dar se întreba dacă nu cumva Isus era unul dintre profeții înviați din morți.

Lucrurile la care ne cheamă Dumnezeu nu au întotdeauna sens. Poate nu par practice, iar pentru cei din afara credinței pot părea de neînțeles. Călătoria fără provizii sau slujirea fără recompensă nu se aliniază logicii lumii. Dar Împărăția cerurilor funcționează diferit.

Deși Isus nu ne cere astăzi tuturor să renunțăm la tot ce avem (deși, în unele cazuri, poate o face), El ne cere să nu ne punem încrederea în locuri de muncă, bani sau siguranță materială. Nevoile noastre sunt împlinite prin purtarea Lui de grijă, adesea prin generozitatea poporului Său.

Așadar, ce faci tu pentru El?

Poate nu ești chemat să îți sacrifici bunurile, dar ești chemat să vestești vestea bună. Ești chemat să reprezinți Împărăția, la fel ca ucenicii.

Suntem în misiune.

Am primit o însărcinare.

O trăiești?

Copyright © 2026 Lifeword.org. All rights reserved. No part of this article may be reproduced or reprinted without permission in writing from Lifeword.org