Blog

Ce determină ceea ce faci și momentul în care o faci? Pentru Isus, răspunsul era simplu. El era condus de voia Tatălui Său și de nevoile celor din jur.

DURERE ADÂNCĂ

Isus tocmai primise vestea că cel ce mergea înaintea Sa, Ioan Botezătorul, fusese decapitat în mod brutal. Reacția Lui a fost imediată.

„Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu.” (Matei 14:13)

Este de înțeles și corect ca Hristos să fi căutat singurătatea pentru a vorbi cu Tatăl Său și pentru a procesa moartea celui pe care L-a numit cel mai mare profet care a trăit vreodată pe pământ. Am considera asta înțelept și firesc.

MULȚIMEA CARE ÎL COPLEȘEA

DAR era o problemă. Ca de obicei, mulțimea era complet indiferentă la durerea Lui, pentru că era plină de propria lor durere. Și I-au întrerupt singurătatea.

„Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos.

Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea şi a vindecat pe cei bolnavi.” (Matei 14:13-14)

Isus ar fi putut să-Și ridice mâna și să împrăștie mulțimea. Oricine ar spune că are dreptul la puțină liniște.

Dar nu Domnul nostru. Observă cele trei reacții automate care au izvorât din inima Lui altruistă:

• „A văzut o mare mulțime.” Altruismul începe aici. Cei mai mulți oameni nu văd. Trec pe lângă mulțimi fără să ridice privirea din propriile probleme, complet inconștienți de nevoile altora.

• „I s-a făcut milă de ei.” În loc de iritare, Isus a fost mișcat de dragostea lui Dumnezeu și de compasiune pentru acești oameni. Ei nu erau obiecte pentru El. Erau oameni pe care venise să-i caute și să-i mântuiască, iar acesta era un moment decisiv pe care unii nu-l vor uita niciodată.

• „Și a vindecat  pe cei bolnavii.” Isus a început să facă ceea ce numai El putea face. Le-a rezolvat problemele fizice imediat, ca o cale spre problemele lor mai profunde. Ei aveau nevoie de Cineva care să-i vindece spiritual pentru eternitate.

Oamenii egoiști se gândesc mai întâi la nevoile lor; oamenii altruiști se gândesc mai întâi la slujire.

Oamenii egoiști „vor ajunge la asta” cândva; oamenii altruiști „se apucă de treabă” imediat.

Oamenii egoiști își vor satisface nevoile indiferent de ce se întâmplă cu ceilalți; oamenii altruiști își consideră propriile nevoi dispensabile pentru binele mai mare.

Oamenii egoiști îi fac pe ceilalți să se simtă ca obiecte; oamenii altruiști îi fac pe oameni să simtă că au venit special pentru ei.

Tim Keller numește asta arta auto-uitării. Sunt atât de consumați de Dumnezeu și de ceilalți, încât nici nu se mai gândesc la ei înșiși. Nu să te gândești mai puțin la tine, ci să te gândești la tine mai rar.

Isus a ales întotdeauna calea sacrificiului, substituției și lepădării de Sine, dacă prin aceasta putea aduce viață altora. Aceasta a început, în zilele Lui omenești, cu renunțarea la coroana Sa din cer și smerirea Sa pentru a locui într-un trup omenesc pentru mântuirea noastră.

Ce determină ceea ce faci și momentul în care o faci? Lasă-L pe Hristos din tine — dacă ești al Lui și El este al tău — să te conducă spre o viață mai altruistă. Altruismul aduce întotdeauna cea mai mare roadă și chiar cele mai mari răsplătiri.

Copyright © 2026 by Bill Elliff @ billelliff.org. No part of this article may be reproduced or reprinted without permission in writing from Lifeword.org