Blog

În această seară am avut ocazia să‑l ascult pe unul dintre cântăreții și compozitorii mei preferați. În timp ce mă bucuram de concertul lui Andrew Peterson, el ne‑a rugat să ne ridicăm și să cântăm împreună piesa “Is He Worthy”- Vrednic. Pentru că stăteam la balcon, aveam o priveliște clară asupra publicului de sub noi.

Chiar sub mine era o tânără într‑un scaun cu rotile, complet implicată în cântec. Când Andrew a cântat cuvintele „ Creația-ntreagă plânge?”, îi puteai vedea întregul trup—fragil și slăbit cum era—afirmând: „ O Da, !” Apoi am cântat „ Așteptăm o nouă zi? O Da! ”, și era limpede că, dacă brațele ei ar fi putut să se ridice, ar fi aplaudat. Și dacă picioarele și tălpile ar fi putut s‑o susțină, sunt sigur că ar fi dansat.

Inima mi s‑a umplut de empatie pentru ea. M‑am trezit dorindu‑mi să poată aplauda și dansa, simțind milă pentru limitările ei fizice. Dar apoi s‑a întâmplat ceva uimitor. Când am cântat „ Este slava Domnului lumina din mijlocul nostru? Este”, m‑aș fi așteptat ca ea să se retragă puțin. Cu atâta suferință și dizabilitate în viața ei, te‑ai gândi că i‑ar fi greu să vadă și să recunoască gloria lui Dumnezeu ca lumină în lumea ei.

Dar nu a fost așa.

În schimb, a adoptat o postură de rugăciune și închinare, iar asta m‑a lovit ca un trăsnet: această tânără, cu trupul ei frânt și suferința ei cronică, părea mai capabilă și mai dispusă să vadă gloria lui Dumnezeu—și să‑I dea slava cuvenită—decât mulți dintre noi, cei cu trupuri sănătoase și vieți confortabile.

Pe măsură ce reflectam la toate acestea, am auzit ultima frază a versului răsunând în timp ce publicul cânta: „ Este bine să ne aducem aminte de acest lucru? Este.” Iar după răspunsul ei plin de bucurie, mi‑am dat seama că momentele de aducere aminte îi aduceau mângâiere. În acel moment, ideea de „aducere aminte” mi‑a adus mie însumi o convingere profundă, pentru că adesea mă găsesc prea ocupat—urmărind alte dorințe sau încercând să rezolv probleme prin propriile puteri—ca să mă opresc și să‑L amintesc pe El așa cum ar trebui.

Este uimitor câte pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu vorbesc despre a‑L ține minte—cine este El și de ce este vrednic de aducerea noastră aminte. Încă din Deuteronom 8:2, Dumnezeu le poruncește israeliților să‑și amintească felul în care i‑a condus prin pustiu. El voia să‑și amintească credincioșia și călăuzirea Lui, dar și faptul că i‑a dus acolo ca să‑i testeze și să‑i învețe dependența totală de El—pentru că El era vrednic de încrederea lor.

Psalmul 103 începe astfel: „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul, și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui.” Restul capitolului enumeră acele binefaceri—mila Lui, vindecarea, răscumpărarea, bunătatea, dreptatea pentru cei asupriți și îndepărtarea păcatelor noastre cât de departe este răsăritul de apus—oferindu‑ne motive din belșug să‑L ținem minte și să‑L lăudăm.

Psalmul 119, cel mai lung capitol din Biblie, ne încurajează să ne amintim legile, poruncile și rânduielile lui Dumnezeu, ca să umblăm ca niște copii ascultători care găsesc plăcere în Cuvântul Lui. Acest psalm ne amintește că a găsi plăcere în legea lui Dumnezeu ne păzește de dorințe deșarte și ne învață să‑L privim pe El ca partea și siguranța noastră—mai prețios decât argintul sau aurul.

Eclesiastul 12 ne îndeamnă să‑L ținem minte pe Dumnezeu și să‑L căutăm devreme, pentru că nu știm ziua morții noastre sau ce ne așteaptă. Autorul ne amintește că plăcerile lumii se sting și că nimic nu este mai durabil sau mai semnificativ decât a‑L căuta pe Dumnezeu.

În 1 Corinteni 11:24–32, Isus Însuși ne cheamă să‑I amintim jertfa. Ne îndeamnă să ne amintim pentru ca inimile noastre să fie smerite, să ne mărturisim păcatele și să ne încredem pe deplin în neprihănirea Lui, nu în a noastră. Această aducere aminte este menită să fie un obicei—ca să ne întoarcem mereu la căile Lui și să rămânem în părtășie cu El.

Deși aceste pasaje nu epuizează tot ce învață Scriptura despre a‑L ține minte pe Dumnezeu și lumina Lui în mijlocul nostru, ele fac un lucru clar: când medităm la Domnul—la Cuvântul, mila și dragostea Lui—tot restul își găsește locul potrivit. Necazurile pălesc în lumina promisiunilor Lui.

Această realitate explică bucuria vibrantă a tinerei de la concert. Nu era preocupată de aparențe sau de opiniile altora. Ea făcuse pace cu realitatea suferinței și își ancorase speranța în dragostea și mila lui Dumnezeu. Știa că speranța ei finală nu se afla în vindecarea fizică de acum, ci în promisiunea restaurării complete în cer—atât a trupului, cât și a sufletului.

Această experiență ne lasă câteva întrebări de meditat astăzi:

•           Ce anume despre Dumnezeu trebuie să‑mi amintesc—lucruri pe care tind să le uit, precum mila, dragostea sau suveranitatea Lui

•           Ce schimbări pot face ca să fiu mai intenționat în a‑L ține minte—prin Cuvântul Lui, rugăciune, jurnal, sau reflectând la lucrarea Lui în viața mea

Copyright © 2026 Lifeword.org. All rights reserved. No part of this article may be reproduced or reprinted without permission in writing from Lifeword.org