Blog

ian. 05, 2021 09:00am
Oferă-I lui Dumnezeu primul loc
269 Views

„Dumnezeu dorește primul loc în inima ta”

În societatea de azi, mulți își calculează valoarea în funcție de avere, cât de sus se află pe „scara corporatistă”, cât succes are afacerea lor sau pur și simplu pe   cine cunosc.

Dar dacă percepția noastră asupra importanței este stabilită după aceste criterii, vom fi mulțumiți de noi înșine abia atunci când avem succes în aceste domenii. Atunci când averea și succesul nostru scad, stima noastră de sine va scădea, la rândul său, deoarece fundația noastră nu este solidă. Isus descrie   astfel:

„Însă cel ce aude și nu face, este asemenea unui om care a construit o casă pe pământ, fără temelie. Când râul a izbit în ea, casa s‑a prăbușit imediat și distrugerea acelei case a fost mare.“ Luca 6:49 

Identitatea noastră este doar atât de solidă cât este fundația pe care o amplasăm. Prin întemeierea identității noastre pe fundația solidă ca piatra a lui Isus Hristos, sentimentul nostru de împlinire în viață nu va depinde condiția schimbătoare a lucrurilor temporare.

Atunci când Hristos este fundația noastră, stabilitatea noastră este astfel:

„este asemenea unui om care, atunci când a construit o casă, a săpat adânc și i‑a pus temelia pe stâncă. Când a venit șuvoiul de apă, râul a izbit în casa aceea și n‑a putut s‑o clatine, pentru că fusese construită bine .” Luca 6:48

Gândește-te un moment la alegerile numeroase din viață pe care ai putea fi nevoit să-ți construiești fundația de semnificație. Acestea pot include avere, carieră, aspectul fizic, familie, faimă, putere sau pe cine cunoști. Mai sunt și alte lucruri care îți vin în minte? Dintre toate lucrurile pe care-ți clădești identitatea, doar Isus asigură succesul unei vieți creștine.

Dar dacă examinezi celelalte alegeri, niciuna nu e rea sau nefastă în mod inerent. De fapt, din multe puncte de vedere, reprezintă zone foarte importante de responsabilitate pe care Dumnezeu ni le-a dat în viețile noastre. În Evanghelia după Matei, Isus ne ajută să găsim echilibrul.

„De aceea, vă spun: nu vă îngrijorați pentru viața voastră, gândindu‑vă ce veți mânca sau ce veți bea, nici pentru trupul vostru, gândindu‑vă cu ce vă veți îmbrăca! Oare nu este viața mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitați‑vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu adună în hambare. Și totuși, Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai prețioși decât ele?” Matei 6:25-26

Atunci când acceptăm acest adevăr în propriile vieți, găsim pacea și împlinirea, suntem eliberați de griji și anxietate. Obținem acest echilibru atunci când Îl punem pe Isus pe primul loc în toate domeniile vieții noastre.

„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și vi se vor da și toate acestea.” Matei 6:33

Cu toții avem vise, obiective și aspirații, pentru că așa ne-a proiectat Dumnezeu. Punându-L pe Isus pe primul loc, ar trebui să-ți analizezi prioritățile și motivele, de ce aspiri să faci sau să obții lucrurile pe care le dorești. Atunci când El este pe primul loc în visele și aspirațiile tale, viitorul tău   va fi plin de măreție și bucurie!

Când Dumnezeu aduce un motiv îndoielnic în atenția ta, cel mai important răspuns al tău ar trebui să fie disponibilitatea de a face schimbări. Schimbările pot fi dificile uneori, dar Dumnezeu Se gândește întotdeauna la ce este cel mai bine pentru noi și vrea să ne dezvoltăm din punct de vedere spiritual.

 Sursa  my.bible.com

Comments

POST A COMMENT

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Archives
Tags