Blog

iul. 29, 2020 02:00am
Două râsete și o minciună
272 Views

In clasa a treia colegii mei de autobuz erau Matt și Johnny. Mergeam cu autobuzul împreuna încă de la grădiniță când toți trei intram în tot felul de belele pe parcursul drumului la și de la școală.

Într-o zi ne-am gândit că ar fi haios să desenăm fața urâtă a învățătoarei suplinitoare din acea zi. A fost un desen foarte urât cu cuvinte urăte în el. Dar din moment ce eram doar niste copii nătângi credeam că e distractiv.

 Doua zi am fost chemați în biroul directorului. Cineva a găsit caricatura și noi eram interogați despre ea. Directorul se purta bine cu noi copiii, dar eram foarte speriați cand a trebuit sa mergem în biroul lui.

Eu am fost chemat să merg să vorbesc cu el și nu știam deloc ce au spus Johnny sau mat înainte de mine. Deci, când am fost întrebat prima dată despre caricatură am mințit, am spus că nu eu am facut-o.

Apoi, adevărul a ieșit la lumină.

Brooks deja știa că și eu eram implicat, vroia doar să o audă de la mine. Ceilalți doi au ciripit ca păsărelele și i-au spus adevărul.

Apoi eu am mințit ca să îmi scap pielea. Mi-am dat seama că nu mai am scăpare. Am fost prins și a trebuit să recunosc.

Așa că mi-am plecat capul cu rușine și am spus că îmi pare rău.

Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai, ci numele ei să fie Sara.Eu o voi binecuvânta şi îţi voi daun fiu din ea; da, o voi binecuvânta şi ea va fi mama unor neamuriîntregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.”Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi* a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta Saraîţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult: doisprezece voievozi va naşte şi voi face din el un neam mare. Dar legământul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.”

Atunci, ei i-au zis: „Unde este nevastă-ta, Sara?” „Uite-o în cort”, a răspuns el. Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului care era înapoia lui. Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă, şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor. Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrân.” Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: ‘Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătrână?’ Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.” Sara a tăgăduit şi a zis: „N-am râs.” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs.”(Geneza   18: 9-15)

Avram a râs la gândul de a avea un copil la vârsta lui și Sara a râs deasemenea. Ei s-au îndoit de puterea lui Dumnezeu. Dar Avram a avut credință în Dumnezeu și așa a continuat discuția lor.
Dar Sara a dorit să își ascundă necredința. Când a fost întrebată de ce a râs ea nu a recunoscut ca Avram ci a mințit.

Aici greșim noi.

Știm că Dumnezeu este omniscient ceea ce înseamnă atotcunoscător și atotprezent. Cum putem crede că Domnul nu cunoaște inima și secretele noastre mințind atunci când suntem confruntați cu greșelile noastre.

Chiar și atunci când nu mărturisim ceva Domnului ne mințim pe noi înșine și îl mințim pe Dumnezeu.

Care sunt lucrurile care trebuie să le mărturisești Domnului astăzi.

El le știe deja dar, la fel ca directorul meu, vrea să le audă de la tine.

Fi sincer. Fi deschis. Spune adevărul.

Recunoaște-ți greșelile. Recunoaște-ți păcatele.

Și pocăiește-te: întoarce-te de la păcat înspre Dumnezeu.

Toate drepturile sunt rezervate. Nici o parte a acestui articol nu poate fi reprodusă sau reimprimată fără permisiunea Lifeword.org

Comments

POST A COMMENT

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Archives
Tags