Blog
Adevărul este că de cele mai multe ori, când vine vorba despre alimentația trupului nostru, chiar dacă mâncăm cu scopul de a ne astâmpăra foamea, mâncarea trebuie să ne placă, să ne satisfacă, să ne încânte indiferent dacă conținutul este sănătos sau nu.
În ceea ce privește mâncarea pentru trupurile noastre, trebuie să recunoaștem că majoritatea dintre noi alegem să mâncăm ceea ce ne dorim, ceea ce ne-a creat poftă, ceea despre care știm și cunoaștem că are un gust plăcut.
Ideea este că dacă suntem puși în fața unei alegeri, între ceva sănătos dar nu atât de plăcut la gust și între ceva nesănătos dar cu un gust deosebit, cel mai probabil o să alegem ceea ce ne place, fiind dispuși să suportăm consecințele negative.
Desigur, putem să ne hrănim cu aproape orice în privința trupului, datorită faptului că Scriptura declară toate bucatele ca fiind curate.
(Matei 15:11. Romani 14:6. 1Corinteni 10:25-26. 1Timotei 4:4. )
Însă nu tot așa este din punct de vedere spiritual. Deși, adevărul este că și în acest domeniu, de cele mai multe ori nu înclinăm, nu ne îndreptăm, nu ne orientăm spre ceea ce este sănătos, ci spre ceea ce ne creează plăcere.
Ne alimentăm din surse care ne oferă ceea ce dorim. Ne dăm învățători după poftele noastre, în același fel cum unii își caută bucătari după poftele lor. Căutăm biserici la care se mergem și să ne gâdile urechile auzind ceea ce ne place, la fel cum căutăm restaurantele care au rețetele potrivite pentru poftele noastre.(2Timotei 4:1-4.)
Ascultăm o predică cel puțin odată pe săptămână și totuși nu ne gândim câteva clipe dacă nu cumva hrana pe care o primim este nesănătoasă chiar dacă ne place și ne satisface dorințele? Nu ar trebuie să ne deranjeze faptul că se prea poate ca sănătatea vieții noastre spirituale să fie afectată din cauza sursei din care ne alimentăm? Nu ne intrigă faptul că modul în care înțelegem și pricepem Evanghelia, ne va afecta și trăirea?
Nu ne deranjează faptul că am început să ne placă mai mult oratoria, povestirile și nu mai putem suferi învățătura sănătoasă?
Nu ne deranjează faptul că ne-am îndreptat spre istorisiri închipuite și am dat deoparte Cuvântul lui Dumnezeu?(2Timotei 4:1-4.)
Recomandarea mea este, să căutăm surse și învățători care împart drept Cuvântul Adevărului. Nu avem nevoie de predicatori celebri care creează spectacol, dar avem nevoie de persoane simple și smerite care ne învață într-un mod sistematic Scriptura.
Cel mai probabil pentru majoritatea, o predică expozitivă a unui text, sau predicarea unei cărți biblice verset cu verset, nu este cea mai atractivă și plăcută predicare. Dar vă asigur că este cel mai sănătos mod de a ne hrăni mintea și inima cu adevărul lui Dumnezeu.(2 Corinteni 2:17. 4:2, 1 Tesaloniceni 2:13, Galateni 6:6, 2 Timotei 2:15, Neemia 8:8).
Daniel Godja
Toate drepturile sunt rezervate. Nici o parte a acestui articol nu poate fi reprodusă sau reimprimată fără permisiune.
POST A COMMENT