Blog

Dacă în capitolul anterior am înțeles cu adevărat care este scopul vieții, motivul pentru care existăm pe acest pământ și motivul pentru care am primit viață, în acest capitol voi aborda o altă temă, o temă care rămâne totuși o problemă majoră pentru mulți, o problemă nerezolvată, poate cea mai importantă problemă cu care se confruntă omul în timpul lui pe acest pământ, Salvarea Vieții.

 Nu o salvare a vieții fizice, ci o salvare a vieții din moartea spirituală, în care Hristos este Cel care învie o persoană dându-i viață, o viață nouă.

 În capitolul anterior am folosit un exemplu care a inclus un polițist și un infractor și doresc să folosesc acest exemplul din nou.

Polițistul este angajat să facă dreptate, cel care este moral, personajul bun care în mod voit sau nevoit să află în slujba lui Dumnezeu și trăiește spre slava lui Dumnezeu, făcând fapte bune datorită slujbei pe care o are. Infractorul este personajul negativ, fără principii morale care trăiește o viață destrăbălată și făcând fapte rele.

Însă, dacă polițistul nu a fost înviat din moarte spirituală și adus la viață spirituală de Hristos, el va ajunge în același loc împreună cu infractorul, pentru că nu moralitate și faptele bune ne salvează viața, ci Dumnezeu ne salvează viața, ne mântuiește prin har, prin credința în lucrarea desăvârșită a lui Hristos.

Însă cel mai probabil, majoritatea care citiți această articol știți deja aceste lucruri, ați fost învățați de mici că mântuirea vine prin credință, nu prin fapte și v-ați obișnuit deja cu acest vocabular duhovnicesc.

Iar aici apare marea problemă a tinerilor care cresc de mici în Biserică, că s-au obișnuit cu Duhovnicescul, că limbajul duhovnicesc, cu mersul la biserică, cu desfășurarea programului din Biserică, iar pericolul de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor este cât se poate de real.

În cazul în care ați crescut în Biserică de mici, v-ați gândit vreodată că poate faceți tot ceea ce faceți pentru că așa ați fost învățați și obișnuiți să faceți? V-ați gândit vreodată că ați fost la Biserică de mici, ați participat la grupele de copii, ați cântat în fața Bisericii, poate ați spus și poezii în fața bisericii și ați continuat să faceți anumite activități în Biserică până acum, fără să fii fost salvați vreodată? 

Poate ați făcut și actul botezului, însă cred că ați auzit deja că botezul nu a mântuit, nu mântuiește și nu va mântui niciodată pe nimeni. Pentru că botezul este mărturia unui cuget curat care nu este altceva decât un efect al salvării și a transformării care a avut loc înainte de botez. Dar dacă el nu a avut loc, apa aceea nu a schimbat cu absolut nimic problema cu pricina. Dacă veți lua un măr acru și îl veți băga în apă, apa nu îi va schimba cu nimic gustul, el tot acru va rămâne. La fel este și cu omul și cu apa botezului. Botezul nu salvează și nu transformă pe nimeni, botezul este mărturia unui cuget curat în cazul în care el este cu adevărat curat.

Dacă este vreun subiect personal care trebuie tratat cu seriozitate, cu siguranță salvarea vieții este cel mai important subiect existent pe acest pământ. Pentru că în funcție de ceea ce se întâmplă cu viața noastră pe acest pământ, ne vom petrece veșnicia, fie în iazul de foc, fie în împărăția lui Dumnezeu. De aceea vă întreb cu cea mai mare seriozitate dacă ați avut parte de salvarea vieții, de transformarea minții prin care ați devenit o făptură nouă?  Dacă ați fost născuți din nou? Dacă da, când s-a întâmplat această minune? Este posibil să nu vă aduceți aminte momentul acela, sau ziua aceea, dar totuși perioada în care s-a întâmplat? Pentru că dacă nu veți putea identifica perioada în care a avut loc această schimbare, cel mai probabil ea nu a avut loc niciodată.

Sunt conștient de faptul că, pentru persoanele care cresc în Biserică schimbarea nu este atât de vizibilă ca la o persoană care nu a crescut în Biserică. Persoana care a crescut în Biserică și a fost transformată va continua să facă aceleași lucruri ca și înainte, desigur că motivația și scopul este altul dar în exterior lucrurile rămân aproape la fel, însă nu și în interior.

De aceea, unii păstori și-ar dori un scanner cu care să depistez dacă persoanele care doresc să se boteze sunt transformate cu adevărat sau nu..

Când vine vorba despre persoanele care nu au crescut în Biserică, lucrurile sunt mult mai simple și mai clare. Au trăit o viață destrăbălată, cu păcate vizibile și după transformare, viața li s-a schimbat radical încât au văzut și oamenii din lume și frații din Biserică.

Dar când vine vorba despre persoanele care cresc în biserică, este destul de dificil pentru ceilalți să identifice acest aspect, însă nu și pentru persoana în cauză.

Isus Hristos în dialogul său cu Nicodim, a fost destul de clar când a spus:”Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Ceea ce rezultă că se poate să trăiești o viață întreagă ca și membru într-o Biserică Evanghelică și totuși să nu vezi împărăția lui Dumnezeu. Pentru că nici statul într-o mașină nu ne face pe nici unul dintre noi șoferi. Putem să ne plimbăm toată viața cu o mașină dar asta nu înseamnă că am și condus-o vreodată.

 În același fel, putem participa la programele bisericești, putem fi membrii ai bisericii locale dar asta nu înseamnă că am fost și transformați. Și nu știu dacă poate fi ceva mai trist decât acest aspect? Să mergi o viață întreagă la Biserică, să faci fapte bune și după moarte să ajungi în iazul de foc.. Este cea mai mare tragedie pe care un om o poate experimenta și este una cât se poate de reală. Se pare că drumul spre iazul de foc, uneori este pavat cu intenții bune.

Pentru a putea verifica dacă am fost transformați de Dumnezeu cu adevărat, născuți din nou, regenerați, aș vrea să vă prezint un semn biblic care însoțește un om a cărui viață a fost transformată. Și aici cred că se poate face clar distincția chiar și între persoanele care cresc în Biserică.  Pentru cei care ați auzit de multe ori că vorbirea în limbi este semnul sau dovada că ați primit Duhul Sfânt, nu este adevărat și nu acesta este semnul pe care îl voi prezenta.

Semnul care dovedește clar dacă un om are viața salvată, dacă este credincios, dacă a fost născut din nou, dacă Duhul Sfânt locuiește în el, este pasiunea pentru evanghelizare oamenilor necredicioși.

 Nu contest că nu sunt și alte semne biblice care pot atesta, pot dovedi, pot demonstra că un om a avut viața salvată, dar acesta este poate cel mai vizibil semn.

Apostolul Pavel scrie în epistola Sa către Romani în capitolul 10: 9-11 următoarele: ”Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine.”

Cu alte cuvinte, apostolul Pavel ne transmite faptul că doar dacă crezi dar și mărturisești cu gura ta ceea ce crezi vei fi mântuit. De ce? Pentru că, prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire. Textul acesta este încadrat într-un context de motivare la evanghelizare a conaționalilor săi evrei și nevoia de oameni care răspândesc mai departe Evanghelia.

 Dacă credem că acest text se referă doar la mărturisirea cu gura în baptistier când spunem acel ”Da”în fața bisericii pentru a fi botezați, ne înșelăm amarnic.

Fiecare persoană care susține faptul că a fost mântuit și viața lui a fost salvată, transformată de Dumnezeu, nu va putea trăi liniștit fără să le mărturisească altora despre Domnul Isus, despre vestea bună. El va avea o pasiune să facă acest lucru fără dar sau poate. Conform Scripturii, în viața unui om trebuie să există această pasiune, această dorință de a le transmite oamenilor care nu-l cunosc pe Dumnezeu, vestea bună ca și ei să fie mântuiți.

Nu ar fi ciudat să ne bucurăm de o mântuire atât de mare, de un viitor atât de glorios și totuși să-i privim pe ceilalți oameni într-un mod nepăsător cu toate că știm unde vor ajunge și să nu ne miște nimic cu privire la ei? Dacă se întâmplă acest lucru îmi este teamă că Duhul Sfânt nu locuiește cu adevărat în noi.

 Nu contestă nimeni faptul că pot fi anumite piedici care să ne împiedice să le spunem altora Evanghelia, cum ar fi rușinea. Rușinea despre ce o să creadă acele persoane după ce le mărturisim despre Domnul Isus? Rușinea de a ne prezenta cu Isus de frica de a nu fi batjocoriți după aceea.

Însă ceea ce doresc să verificați este dacă există această pasiune, această dorință de a evangheliza? Dacă ea există dar nu faceți asta din pricina anumitor piedici, este o problemă care se poate rezolva și nu este problema faptului că nu sunteți mântuiți.

Dar dacă această dorință nu există deloc, atunci problema este salvarea vieții, care cu siguranță nu a avut loc în viața dumneavoastră și această problemă trebuie rezolvată de către Dumnezeu. Vă recomand să stați de vorbă cu El în ceea ce privește acest subiect atât de important.

 Revenind la piedicile care ne împiedică să facem asta, trebuie să recunoaștem că este o problemă des întâlnită în cadrul nostru, al tinerilor. Dar deși este o piedică destul de serioasă, nu o putem folosi ca pe o scuză veritabilă și nici neveritabilă, pentru că Domnul Isus a fost destul de clar când a zis:”Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinţilor îngeri.”

Cred că niciunul dintre noi nu ne-am dori ca lui Isus Hristos să îi fie rușine cu noi. De aceea, ca Fiul omului să nu se rușineze de noi, cred că ar fi momentul să aplicăm, să punem în practică ceea ce simțim și ceea ce credem și suntem datori s-o facem.

Este interesant faptul că Isus Hristos a putut disprețui rușinea pe cruce și noi am fost mântuiți prin această jertfă, dar când vine vorba doar să spunem despre această jertfă care ne-a salvat viața, ne este rușine.

Iar și mai interesant, este faptul că avem tot felul de discuții cu acești oameni oameni, de la mașini și politică ajungând la sport și afaceri; dar când vine vorba despre cel mai important subiect al vieții , îl ocolim cu acuratețe. Cred că acesta este un motiv mult mai real pentru care ar trebuie să ne fie rușine de noi, nu pentru faptul că mărturisim, ci pentru faptul că nu mărturisim.

În plus, nemărturisind Evanghelia nu facem altceva decât să nu ascultăm de Domnul Isus și să nu împlinim marea trimitere care este perfect valabilă și pentru noi. Marcu 16:15-16:”Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea și propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.”

 Trebuie să recunoaștem că nu pe toți ne-a chemat Dumnezeu să fim evangheliști care se plimbă prin toată lumea și această se datorează și faptului că nu toți avem aceeași cantitate, aceeași doză de pasiune în acest domeniu. Unii au o pasiune mai mare și alții au o pasiune mai mică. Însă ideea îi că ea trebuie să existe și să fie pusă în practică în cazul în care am fost mântuiți cu adevărat. Nu putem compara pasiunea noastră de evanghelizare cu cea a apostolului Pavel care ne spune că: ”Astfel, în ce mă privește pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma. Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” Romani 1:15-16.

Dar, în societatea în care ne-a așezat Dumnezeu, avem datoria să ne punem pasiunea în practică, în speranța că nu doar viața noastră a fost salvată, ci și a altora care ascultă Evanghelia. Și credeți-mă că nu trebuie să fiți învățători în Biserică pentru a putea să-i evanghelizați pe alții. Aceasta este doar un mit nejustificat biblic. Cu toții putem să facem asta, dacă ne dorim cu adevărat și avem o pasiune care izvorăște din Duhul lui Dumnezeu pentru proclamarea lui Isus în fața oamenilor necredincioși. 

A fost viața voastră salvată? Aveți voi pasiune pentru a evangheliza oamenii care nu sunt mântuiți? Sunteți gata să călcați pe eul vostru și să vorbiți despre Hristos fără vă fie rușine? Sunteți interesați ca și alți oameni să aibă o viață salvată? Dacă da, atunci spuneți altora oriunde v-ați afla, la școală sau la serviciu, spuneți despre Cel care v-a salvat viața, ca și ei să aibă parte de această salvare a vieții.

Daniel Godja

Toate drepturile sunt rezervate. Nici o parte a acestui articol nu poate fi reprodusă sau reimprimată fără permisiune.