Blog
„Câștigarea bătăliilor vieții cu ajutorul lui Dumnezeu”
Există o bătălie purtată de-a lungul întregii vieți. De o parte se află influența acelei naturi vechi păcătoase – acele tendințe, tentații și păcate vechi remanente, pe care ne-a fost dificil să le depășim. De-a lungul timpului, pe măsură ce ne maturizăm pe drumul nostru alături de Dumnezeu, influența acestei naturi păcătoase scade. De cealaltă parte se află influența crescândă a prezenței Duhului Sfânt în viețile noastre. Există două forțe opuse, după cum este descris în Galateni:
„Vă spun deci: umblați prin Duhul și nu veți împlini nicidecum pofta firii. Căci firea poftește împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii, fiindcă acestea se împotrivesc una alteia, pentru ca voi să nu puteți face ceea ce vreți.” Galateni 5:16-17
Cuvântul lui Dumnezeu ne încurajează să „trăim conform Duhului.” Cu alte cuvinte, trebuie să permitem influenței Duhului Sfânt să câștige asupra influenței naturii păcătoase în viețile noastre.
De multe ori, este mai ușor de zis decât de făcut. Natura noastră păcătoasă ne îndeamnă să luăm decizii care să ne satisfacă ambițiile și pasiunile egoiste. Acest lucru se numește ispitire și Iacov o descrie astfel:
„Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!“ Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău și El nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui poftă și momit .” Iacov 1:13-14
Nu este păcat până când nu luăm decizia de a ceda ispitei.
„Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui poftă și momit . Atunci pofta, concepând , dă naștere păcatului, iar păcatul, odată înfăptuit, produce moartea.” Iacov 1:14-15
Uimitor însă, ca partea a iubirii profunde a lui Dumnezeu și a harului extins asupra tuturor creștinilor, Dumnezeu ne iartă și ne curăță de toate păcatele. Suntem iertați 100 %.
„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate.” I Ioan 1:9
Însă există în continuare un pericolul atunci când păcatul este lăsat necontrolat. Atunci când Dumnezeu ne iartă și ne curăță, El nu elimină neapărat calea distructivă de consecințe și circumstanțe pe care le lasă păcatul în urmă. Deși Dumnezeu ne va ajuta întotdeauna în perioadele dificile, chiar dacă le-am atras prin propriile decizii, cea mai bună soluție este să facem tot ce putem pentru a evita să luăm acele decizii din start.
I Corinteni descrie două aspecte importante în combaterea eficientă a ispitei și a păcatului:
„Nu v‑a cuprins nicio încercare care să nu fie omenească. Dar credincios este Dumnezeu, Care nu va îngădui să fiți încercați peste puterile voastre, ci odată cu încercarea a pregătit și o cale de ieșire, ca s‑o puteți răbda.” 1 Corinteni 10:13
În primul rând, nu suntem singuri în lupta noastră. Poți fi sigur că există și alți creștini, fie că sunt de 30 de zile sau de 30 de ani pe calea lor alături de Dumnezeu, care încă se mai luptă cu păcate și ispite similare cu ale tale.
În al doilea rând, Dumnezeu nu va permite să fim ispitiți dincolo de punctul la care nu putem lua o decizie pentru a evita păcatul. El ne va oferi întotdeauna un mod de a scăpa. Sarcina noastră, oricât de dificilă poate părea, este de a descoperi acea modalitate printre ispite.
Următoarea secțiune oferă o strategie bazată pe Biblie pentru a face față păcatului și ispitei. Transpunerea acestui plan în acțiune este încă o modalitate de a-I oferi lui Dumnezeu primul loc în viața ta!
Sursa my.bible.com
POST A COMMENT