Blog
„Petru, apostol al lui Isus Hristos, către cei care trăiesc ca străini, răspândiți prin* Pont, Galatia, Capadocia, Asiaa și Bitinia, aleși
după preștiința lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, în vederea ascultării de Isus Hristos, cu al cărui sânge ați fost stropiția: Harul și pacea să vă fie înmulțite!”
1 Petru 1:1-2 – NT EDCR Cornilescu reviziut
Studiind în întregime prima epistolă a lui Petru pe care o scrie destinatarilor săi, se observă încă din primele două versete implicația totală a Sfintei Treimi în miracolul mântuirii prezentat în prima parte a epistolei (1:1-2:10), de unde descoperim și aflăm modul în care ei au primit sfințenia din partea lui Dumnezeu. Este cât se poate de clar și de concret faptul că omul nu poate să primească sfințenia lui Dumnezeu dacă înainte nu are loc un miracol în viața sa, un miracol produs de nașterea din nou (1:3) și de mântuirea pe care Dumnezeu o oferă gratuit aleșilor Lui (1.1-2).
Prima Persoană a Sfintei Treimi implicată în mântuirea sufletelor oamenilor este Dumnezeu Tatăl, fiind prezentat ca Inițiatorul, Arhitectul și Proiectantul minunatei mântuiri. El fiind Cel care a predeterminat mântuirea în viața celor aleși (eklektoi) de El, după preștiința (prognosis) Sa miraculoasă (1:1-2).
A doua persoană a Sfintei Treimi implicată în lucrarea mântuirii este Duhul Sfânt, care vine peste beneficiarii mântuirii și îi sfințește (hagiasmos), îi curățește (1:2). Ceea ce rezultă faptul că sfințenia nu este conceptul nostru, nu este creația noastră, nu am elaborat-o noi, ci este în întregime creația și conceptul Dumnezeului nostru, care este un Dumnezeu Sfânt și în îndurarea Sa cea mare ne-a oferit și nouă sfințenie prin mântuire (1:3).
A treia Persoană a Sfintei Treimi implicată în proiectul mântuirii este Domnul Isus, a cărui sânge (rhantismos) simbolizează viața Sa sacrificată pentru iertarea păcatelor noastre. Sânge despre care ni se spune că beneficiarii mântuirii au fost stropiți cu el (1:2), ceea ce scoate în evidență meritele Domnului Isus pentru mântuirea primită în dar și prețul prin care unii oameni depravați pot fi justificați și îndreptățiți (1:18-19) în fața Judecătorului Sfânt și drept care are să judece vii și morții (4:5).
Ceea ce este interesant, este faptul că Petru nu atinge nici măcar tangențial implicarea omului în mântuirea grațiată de El. Abia în partea a doua a epistolei (2:11) schimbă ritmul și prezintă Practicarea Sfințenie pe care o leagă de Mărturia Mântuirii pe care ar trebui să o aibă cu adevărat un om născut din nou. Însă autorul nu scrie nimic aici legat de implicarea omului în mântuirea lui, ci scrie mai degrabă în ideea că sfințenia odată primită în inimă, ea nu rămâne acolo, ci se vede, iasă în evidență, în exterior prin faptele bune, atât de bune încât oamenii netransformați, neschimbați, nepocăiți le văd și poate fi un moment pe care Dumnezeu să-l folosească spre cercetarea lor (2:12).
Daniel Godja
Toate drepturile sunt rezervate. Nici o parte a acestui articol nu poate fi reprodusă sau reimprimată fără permisiune.
POST A COMMENT